Am avut o echipa plina de energie si am avut multe provocari fiecare dintre noi ... mai ales ca pentru toti ceilalti era prima lor experienta de misiune pe termen scurt, primul lor contact cu sudul tarii ... si au avut parte de multe socuri. Alina, Camy, Diana, Marius, Razvan, Aniela, Aurora si cu mine am avut parte de toata binecuvantarea Lui Dumnezeu in ciuda imperfectiunii fiecaruia dintre noi !! Si m-am bucurat asa de mult sa vad ca Dumnezeu nu se asteapta de la noi cand mergem in misiune nici sa fim cei mai maturi, nici cei mai pregatiti , nici cei mai intelepti ci singurul lucru pe care il asteapta El de la noi e ASCULTARE adica: daca EL NE CHEAMA ... sa MERGEM!! Si in rest El va binecuvanta si va purta de grija. Si m-am bucurat sa vad ca El nu tine cont nici chiar de imperfectiunile mele cand ma cheama .. ci El vrea sa ma creasaca ... si uneori .. o face chiar acolo ... in mijlocul lucrari .. in mijlocul provocarii ... si asta e minunat!
2 Timotei 1:9. El ne-a mantuit si ne-a dat o chemare sfanta, nu pentru faptele noastre, ci dupa hotararea Lui si dupa harul care ne-a fost dat in Hristos Isus, inainte de vesnicii.
Asa ca am ajuns in Corabia si am facut tot ce ni s-a dat sa lucram...

• am facut curat pe malul Dunarii avand posibilitatea de a schimba modul de gandire al oamenilor ca nu doar cei platiti pentru asta pot sau trebuie sa lucreze.


• am lucrat o saptamana cu copii din oras in cadrul unui club de vacanta in care i-am invatat cartea fara cuvinte si am putut sa vedem cu samanta e semanata si incepe sa prinda radacina si sa creasaca... acum ne rugam sa ajunga si sa dea rod in inimile celor 20-25 de copii ce veneau in fiecare zi. Ne-am bucurat sa vedem ca rromi si romani, crestini si necrestini pot sa petreaca un tip fain impreuna si sa fie chiar prieteni.


• am impartit noi testamente in doua cartiere din Corabia si am avut posibilitatea sa intalnim oameni care nu mai auzisera de Biblie pana atunci , oameni care nu aveu o Biblie in casele lor sau oameni care ziceau ca o sa inceapa sa o citeasca (cei care o aveau dar nu au citit-o niciodata)... oameni ce strangeau la piept acel nou testament si il sarutau de parca ar fi fost cea mai mare comoara pe care ei o pierdusera si acum o regaseau. Si toate acestea sunt lucrarea Lui in inimile oamenilor.


• am avut posibilitatea de a vizita azilul de batrani de doua ori si sa putem duce un strop de speranta si un zambet unor oameni fara speranta si satui de suferinta... si sa vedem cum fata lor se insenineaza cand ne revad. Am rentalnit acolo o tanti pe care am vazut-o si in aprilie cand am mai fost si imi zicea ca de cand i-am zis sa nu o mai blesteme pe fica ei nu a mai blestemat-o ...


• am petrecut destule ore si in evanghelizare in parc ....vorbind cu oameni despre Dumnezeu si ducand mesajul evangheliei. Si, in ciuda imperfectiuni noastre, El ne dadea trecere in fata oamenilor si am vazut oameni care plangeau in timp ce le ziceam despre ceea ce poate sa faca Dumnezeu in ei


• am avut ocazia si sa vedem ce inseamna viata in sudul tarii cand am mers in diferite vizite si am fost socata de saracia care este chiar la noi in tara...Si totodata am putut sa vedem cum oameni se deschideau sa vorbeasca cu noi lucruri adanci din inimile lor.


• duminicile le-am petrecut in biserica si incurajnd fratii care sunt acolo, sa continue sa fie lumini pt oameni din orasul acela.


• am avut ocazia sa fim acolo la Corabia si pentru a mijloci pt viitoarea biserica baptista din localitate- e vorba de o casa pe care fratele pastor planuieste sa o cumpere si sa o transforme in locul unde oameni sa se adune pentru a lauda pe Dumnezeu.

Dupa Festivalul ProMisiune eu am condus o echipa de tineri in Turcia. Am fost 8 tineri: 5 baieti (o raritate pentru lumea misionara!) si 3 fete, din biserici neo-protestante diferite si din locuri diferite din tara.
Piedici au fost de la inceput: 2 dintre tineri nu aveau banii necesari, contactul nostru care ne promisese organizarea misiunii si cazare in Turcia a disparut cu o saptamana inainte de a pleca noi. Prin harul Domnului am avut curajul sa spunem ca mergem mai departe, total in mana Domnului si El a rezolvat pe rand aceste probleme. O alta misionara romanca din Istanbul ne-a acceptat sa lucram cu biserica ei de turci si sa si locuim acolo pe timpul misiunii. A fost un ajutor enorm ca nu am fi avut bani de hotel si faptul ca am si putut sa gatim acolo, ne-a scutit de o multime de cheltuieli in plus.
La granita au fost alte piedici, una din fetele din echipa era minora si am avut o imputernicire de la parintii ei pe numele meu. La Giurgiu ne-au dat jos din tren pe amandoua si ne-au spus ca pe langa imputernicire ne trebuia si cazierul, ca s-a dat o lege de curand si ca nu ne lasa sa plecam. Desi la suprafata am ramas calma, ma cutremuram gandind ca echipa ramanea fara lider, intr-o tara in care nu mai fusese niciunul. Domnul a lucrat si in acest caz, tatal fetei, crestin si el, s-a intamplat ca lucreaza tot la o vama in Bacau. A sunat si a spus ca nu a stiut de lege dar sa ne lase sa plecam. Si seful lui s-a aliat cu el si a sunat si ne-am trezit ca nici in 15 minute am fost inapoi in tren, in drum spre Turcia.
A fost prima mea misiune si vizita in Turcia. Cand am ajuns am gasit o tara bogata, moderna, cu conditii si industrie cum multe tari europene nu au. Daca nu ai fi vazut turnurile moscheelor care se inaltau peste tot, nici nu ai fi banuit ca esti intr-o tara musulmana. Femeile acoperite sau cu valuri, barbatii care purtau mandri in masini 2-3 sotii, rugaciunile strigate de 5 ori pe zi, creau un contrast izbitor cu toata bogatia Istanbulului. Atat de moderni si occidentali si tot-odata atat de pierduti! Daca in India credeam ca saracia si lipsa de posibilitati, de educatie, ii facea sa accepte zei straini si o religie a terorii, nu am putut intelege Turcia. Au acceptat toate facilitatile lumii europene, toate firmele mari au buisness acolo dar raman habotnici si nu sunt deloc deschisi fata de Dumnezeul Europei, de adevaratul Dumnezeu. Asa se face ca Turcia are numai intre 3 si 4 mii de crestini la cei peste 60 de mil de locuitori. Sa spui ca esti crestin, chiar sa faci evanghelizare pe strazi este astazi liber si legal dar grupari musulmane fanatice ii ataca pe crestini, mai ales pe misionari. Asa ca, desi se folosesc numeroase metode de evanghelizare si se distribuie tone de literatura crestina, rezultatele sunt slabe, traditia ii tine pe oameni incatusati, este mai normal acolo sa devii ateu, sa adopti o viata dezmatata, decat crestin. Un duh de frica stapaneste inimile crestinilor si pe cele ale misionarilor. Atentatele golesc periodic bisericile, crestinii nu sunt crestini adevarati si transformati pentru a fi bune modele iar agentiile misionare nu lucreaza impreuna. Am simtit si noi din plin aces duh al dezbinarii si descurajarii care impiedica lucrarea Domnului. Imaginea mea continua in Istambul a fost aceea a Babilonului biblic, atat de bogat si totusi atat de arogant si de pierdut, care in final a cazut sub pedeapsa Domnului.
Echipa noastra a lucrat cu Biserica turceasca Uskudar si cateva zile cu Biserica Internationala din partea Asiatica a Istanbulului. Nestiind limba, nu am putut face foarte mult evanghelizare direct dar am dat pliante pe strada, am ajutat o echipa de americani sa faca pantomima in locurile publice, am impachetat materiale crestine, am cantat si spus marturia in biserica, am ajutat la organizarea unui concert de evanghelizare, am facut marsuri de rugaciune, ne-am rugat impreuna cu misionari si lucratori locali. Am vazut ca Domnul poate lucra si in mijlocul intunericului: doi tineri l-au acceptat pe Hristos cand faceam evanghelizare staradala, E., misionara romanca se simtea rau si avea programare la operatie iar in urma rugaciunii i-au spus ca nu mai trebuie operata. Am facut si multe lucruri practice: am facut curat in casa unei crestine cu handicap, am renovat o camera la biserica, am facut curat in biserica- si aspectul bisericii (in care erau de fapt doar 5-6 crestini locali) arata descurajare, abandon.
Domnul a lucrat prin noi si in noi, chiar daca am stat acolo doar 10 zile. Toti din echipa s-au intors recunoscand ca au avut foarte multe de invatat: la majoritatea le-a vorbit Domnul despre misiune pe termen lung, la multi ne-a aratat lucruri pe care trebuie sa le mai slefuim, sa le schimbam in noi pentru a fi, ca crestini, exemple adevarate in lucrarea Lui.

D.A. , voluntara TPM Medias

Pentru mine misiunea in Republica Moldova a fost o experienta prin care Dumnezeu m-a invatat multe lucruri, un timp in care El a lucrat in mine, in timp ce eu slujeam pe altii.
Mi-a placut mult in satul Vladimirovca pentru ca m-am simtit folositoare, avand in vedere nevoile celor de acolo (am lucrat intr-o tabara pentru copii de la sate). Am inceput sa iubesc copiii din sat asa cum erau ei, murdari si cam neascultatori.
M-a impresionat mult ospitalitatea oamenilor. Iar cand am auzit marturia surorii Tania, am ramas uimita si am putut auzi din nou cat de mare este Dumnezeu!

A. C., participanta la misiune, Turda

Ajungand cu bine in Galati, timp de patru zile am lucrat cu Fundatia Inima De Copil, care se ocupa de copiii care provin din familii defavorizate sau abandonati. Au centre sociale si programe de ingrijire pentru copii si tineri. Am apreciat mult rabdarea doamnelor care lucreaza cu copiii si tinerii de acolo. A fost un timp binecuvantat pentru noi sa vedem copiii care doreau sa invete cantari noi si povestioare din Biblie. Ne-a inviorat acel timp, chiar daca a fost un timp in care ne-am consumat energia. Noi stim ca nimic din ceea ce facem pentru Isus nu ramane nebinecuvantat. Speram si credem din toata inima ca samanta mica, sadita in inimile acelor copilasi, va creste la timpul considerat de Domnul potrivit si va aduce rod.
Apoi in colaborare cu Biserica Penticostala Emanuel am slujit duminica in doua comune de langa Galati. Seara cu tinerii de la Emanuel am mers pe faleza si am laudat pe Domnul . Oameni se opreau si ascultau ce cantam. A fost un timp in care am simtit prezenta Domnului acolo.
De cate ori merg in misiune ii cer lui Dumnezeu sa ma invete un lucru nou si sa continue lucrarea Lui in mine. In ultimele doua zile din misiune am slujit la un azil de batrani. Acolo trebuia sa hranim batranele care erau foarte bolnave si abia se puteau misca. La inceput mi-a fost foarte greu sa ma obisnuiesc sa vad o batranica care nu mai avea mult de trait. Hranind-o, mancarea era mai mult pe ea decat in gura, imi era greata sa o mai hranesc. Atunci am simtit ca Dumnezeu m-a intrebat: ”Daca as fi Eu tot ti-ar fi greata?” Apoi tot El mi-a adus aminte de versetul din Matei 25:40:
Ori de cate ori ati facut aceste lucruri unuia din acesti
foarte neinsemnati frati ai ai Mei, Mie mi le-ati facut.
M-am simtit mustrata si am luat alta atitudine. M-am rugat pentru ea si L-am intrebat pe Domnul ce pot sa fac pentru ea mai mult de atat. Doream mult sa ii spun despre Domnul Isus, ca ii este Mintuitor dar nu era constienta si nu ma putea intelege. Doar numara de la unu pana obosea si se oprea.Nu stiam ce sa fac si totusi m-am rugat ca Domnul sa intre in inima ei , sa-i ierte trecutul si sa-i aline durerile pe care le avea. Mi-a parut rau ca nu am putut sa ma inteleaga. Dumnezeu m-a incurajat mult si am mers apoi impreuna cu fetele si in alte saloane unde am ajutat batranele care nu puteau manca. Am vorbit si la sfarsit ne-am rugat pentru ele. Am vazut pe fetele lor bucurie ca a venit cineva sa le asculte si sa se roage pentru ele.
Ma intrebam dupa aceasta experienta oare pentru ce ma pregateste Domnul, dar stiu ca nimic ce ingaduie Domnul in viata mea nu e la intamplare, ci fiecare experienta are un scop.

L.C, misionara din Republica Moldova la TPM Medias